Între ecrane și joacă: Cum găsim echilibrul în vacanță

distractie cu copiii

Vacanța e libertate. Dar uneori, în libertatea asta, ne trezim ca părinți mai obosiți ca în timpul anului. Tocmai pentru că e mai mult timp de „mami, pot pe tabletă?”, „mai stau un pic, te roooog!”.

La noi, lucrurile sunt destul de clare. Copiii știu deja regulile: în timpul școlii, nu au acces la ecrane decât în weekend. Și chiar și atunci, vorbim despre 15–20 de minute la tabletă și un film într-una dintre zile.

Știu că mi-ar fi infinit mai ușor să îi las să se uite o oră sau două, să mai apuc și eu să respir sau să lucrez în liniște. Dar știu și cât de mult rău le poate face timpul excesiv petrecut la ecrane.

Am văzut ce imaginație au copiii când nu le umplem mintea cu ecrane. Emma și-a făcut odată o poveste dintr-o furculiță și două firimituri care se dădeau pe tobogan pe marginea farfuriei. Se juca singură, râdea, povestea cu voce tare. Și exact atunci mi-am zis: „de asta merită să fiu mama aia rea care nu îi lasă la ecrane”.

Desigur, când merge la bunici, profită maxim. Mai scapă la desene, la telefon, mai ales că acolo nimeni nu cronometrează. Dar acasă, echilibrăm. Sau, cum zic eu în glumă: „îmi scot pârleala de părinte responsabil”. Sunt zile în care nu au deloc acces la ecrane și chiar nu ne lipsește nimic.

Ghid rapid: cât timp la ecran e ok?

Nu e despre perfecțiune. E despre echilibru. Și iată ce spun specialiștii (OMS, AAP etc.):

🍼 0–2 ani – evită total ecranele, cu excepția apelurilor video

👶 2–4 ani – max. 1 oră/zi, conținut de calitate, însoțit de un adult

🧒 5+ ani – fără o limită fixă, dar ecranele nu trebuie să înlocuiască joaca, somnul, mișcarea sau timpul în familie

Ce funcționează la noi: reguli clare, alternative reale, timp împreună și încredere că plictiseala naște cele mai bune povești.

Poți încerca și tu

  • Stabiliți regulile împreună – Copiii cooperează mai ușor când simt că au un cuvânt de spus
  • Oferă alternative reale – Joacă liberă, citit împreună, ieșit afară, construit forturi din perne
  • Fii consecvent, dar flexibil – În unele zile merge o excepție, mai ales dacă o cere cu inimă bună
  • Fii și tu exemplu – Lasă telefonul jos. Copiii imită, nu ascultă

În vacanță e mai ușor să pierzi șirul, dar tocmai de aceea e și momentul ideal să rescrii rutina. Nu perfect, nu cu program strict. Dar cu intenție.

Și cu o furculiță care se dă pe tobogan, două firimituri și un copil care râde din toată inima lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published.