În fiecare decembrie, Crăciunul pare să vină la pachet cu o listă lungă de „trebuie”. Brad natural sau artificial. Verde, alb, argintiu. Globuri noi, pentru că cele de anul trecut „nu se mai poartă”. Luminițe calde sau reci. Decor de masă asortat. Poze perfecte. Case perfect împodobite. Un Crăciun care, de multe ori, obosește înainte să înceapă.

An de an, parcă suntem prinși într-o cursă tăcută. Cine are bradul mai frumos. Cine a schimbat tema. Cine a bifat toate detaliile. Iar în goana asta, Crăciunul ajunge să fie mai mult despre decor decât despre oameni. Mai mult despre ce se vede decât despre ce se simte.

Dar Crăciunul nu stă într-un brad, indiferent de cât de bogat e împodobit. Nu stă nici în cutiile cu decorațiuni scoase din pod, nici în trenduri, nici în poze. Crăciunul adevărat e mult mai simplu și, tocmai de aceea, mai greu de păstrat.

Crăciunul e despre stat împreună. Despre mesele lungi, fără grabă. Despre râsete care izbucnesc din nimic. Despre copii care nu-și amintesc ce glob a fost pe brad, dar își amintesc cine a stat lângă ei. Despre părinți obosiți, dar prezenți. Despre bunici, despre povești spuse iar și iar, despre mirosuri care devin amintiri.

E despre iubire, nu despre perfecțiune. Despre liniște, nu despre comparație. Despre a fi, nu despre a demonstra.

Poate că anul acesta bradul nu va fi diferit. Poate globurile sunt aceleași. Poate luminițele nu sunt „în trend”. Dar dacă în casă e căldură, dacă în jurul mesei sunt oameni care se ascultă, dacă există timp și răbdare, atunci Crăciunul e deja acolo.

Copiii nu vor ține minte ce decor a fost. Vor ține minte cum s-au simțit. Iar noi, adulții, peste ani, nu ne vom aminti ce am cumpărat, ci cu cine am fost.

Crăciunul nu are nevoie de mult. Are nevoie de oameni. De timp. De iubire. Restul sunt doar ornamente.