Toți vrem să fim părinți buni. Și, culmea, exact asta ne face să ne străduim prea tare, să ne criticăm și să încercăm să facem totul perfect. Dar adevărul e că perfecțiunea nu există, iar greșelile nu ne definesc. Din contră, ele pot deveni lecții prețioase – pentru noi și pentru copii.

Am realizat asta de multe ori și în relația cu Emma și Noah. Au fost situații în care am simțit că am greșit, dar am înțeles că nu e sfârșitul lumii, ci doar o ocazie de a învăța împreună.

1. Vrem să îi ferim de orice durere

Emma a fost mereu cea mai mică în grupul de copii cu care se juca. De multe ori, mamele îi îndemnau pe ceilalți copii mai mari: „Dați-i jucăria Emmei, e mică!”. Și se uitau ciudat când eu spuneam: „Nu”.

De ce? Pentru că jucăria era a copilului respectiv. Și dacă aș veni eu pe stradă să le iau geanta doar pentru că mi se pare frumoasă, n-ar fi corect. La fel și pentru copii. A fost greu să îmi văd fetița plângând atunci când nu primea ce voia, dar pe termen lung a învățat o lecție importantă: că nu i se cuvine totul și că uneori trebuie să aștepte sau să caute alte soluții.

2. Facem lucruri în locul lor

Din dorința de a le ușura viața, tindem să le facem totul noi. Dar copiii au nevoie să simtă că pot. Noah, de exemplu, se enervează de-a dreptul când încerc să fac ceva în locul lui. Dacă vrea să își pună singur pantofii sau să își toarne apă, și eu intervin, se lasă cu scandal. „Eu pot!”, spune cu toată puterea. Și are dreptate. Chiar dacă durează mai mult sau se lasă cu apă vărsată, autonomia asta e nevoia lui reală.

3. Comparăm

„Uite, fratele tău poate!”, „Vecina știe deja literele!” – comparațiile dor. Fiecare copil are ritmul lui. Emma, de exemplu, a vorbit foarte devreme, dar a fost mai timidă când venea vorba să își facă prieteni noi. Noah, în schimb, e plin de energie și se bagă în vorbă cu toată lumea, dar are momente în care se blochează când îl rog să stea locului. Și e perfect normal.

4. Cerem perfecțiune

Ne dorim copii cuminți, cu note bune, camera ordonată și fără „prostiile” copilăriei. Dar realitatea e alta. Noah, în ultima vreme, face multe năzbâtii și chiar l-a întrebat pe tatăl lui: „Mă mai iubești când fac prostii?”. Răspunsul nostru e mereu același: „Te iubesc orice ai face. Mă supăr când nu asculți, când lovești sau când rănești, dar dragostea nu se schimbă.”
Cred că asta e cea mai mare siguranță pe care o putem da copiilor: că iubirea noastră nu depinde de cât de „perfecți” sunt.

5. Nu ne cerem scuze

De multe ori ridic tonul fără să vreau sau spun ceva ce regret. Înainte evitam să recunosc asta, crezând că îmi pierd autoritatea. Dar de când am început să le spun „Îmi pare rău, mami a greșit, am fost obosită și am ridicat vocea, dar nu trebuia să o fac”, lucrurile s-au schimbat. Copiii simt autenticitatea și, culmea, devin și ei mai deschiși să își ceară iertare.

6. Ne pierdem răbdarea ușor

Oboseala, jobul, drumurile zilnice… toate apasă pe nervi. Și e normal să explodezi câteodată. Important e să ne dăm seama la timp și să ne luăm o pauză. O respirație adâncă, 5 minute singură în cameră sau un duș rapid fac minuni.

7. Uităm de noi

Poate cea mai mare greșeală. Ne punem mereu pe ultimul loc, dar un părinte obosit și frustrat nu are cum să ofere ce are mai bun. Mi-am dat seama de asta când m-am simțit la capătul puterilor și am înțeles că și eu am nevoie de timp pentru mine. Nu e egoism, e o formă de grijă și pentru copii.

Concluzie
Greșelile fac parte din călătoria de părinte. Important e să le vedem, să învățăm din ele și să le arătăm copiilor că nu e nevoie să fie perfecți ca să fie iubiți. Asta e lecția pe care vreau să le-o dau și Emmei, și lui Noah: iubirea rămâne, chiar și atunci când apar greșeli sau lacrimi.