FRF introduce cartonașul negru la meciurile de juniori.

Copilul intră pe teren să joace fotbal. Părintele rămâne pe margine să îl susțină.

În teorie, rolurile sunt simple. În realitate, la unele meciuri de copii, tribuna arată cu totul altfel. Se țipă. Se dau indicații peste antrenor. Se critică fiecare greșeală. Se înjură arbitrul, adversarii sau chiar propriul copil. Uneori, adulții ajung să se certe între ei.

Iar copilul care trebuia să joace fotbal ajunge să joace sub presiunea celui de la care ar fi trebuit să primească siguranță.

Federația Română de Fotbal încearcă să oprească fenomenul printr-o măsură neobișnuită: cartonașul negru. Acesta va putea fi folosit la meciurile de juniori U7-U16 atunci când comportamentul abuziv al părinților sau al altor spectatori continuă în ciuda avertismentelor.

Trei avertismente. Apoi meciul se termină

Procedura aprobată de FRF are trei etape.

La primul incident, arbitrul oprește jocul, iar antrenorii trebuie să discute cu părinții sau suporterii și să le ceară să înceteze comportamentul nepotrivit.

Dacă situația continuă, meciul este suspendat timp de zece minute, iar copiii sunt trimiși la vestiare.

Dacă nici acest lucru nu este suficient, partida este oprită definitiv. Cartonașul negru marchează tocmai acest moment. Meciul nu se mai reia. În competițiile în care există rezultate și clasamente, echipa responsabilă poate pierde partida prin forfait și poate primi o penalitate de 2.000 de lei la prima abatere. La următoarele abateri, penalitatea se dublează.

Și aici apare partea care ar trebui să ne pună pe gânduri: copiii sunt scoși de pe teren pentru că adulții nu reușesc să se comporte ca niște adulți.

Când părintele devine bully-ul propriului copil

Vorbim mult despre bullying la școală. Îi învățăm pe copii să ne spună dacă cineva îi jignește, îi umilește sau îi face să se simtă insuficienți. Le spunem că adulții trebuie să îi protejeze.

Dar ce facem când presiunea vine chiar de la părinte?

“Cum ai putut să ratezi?”

“Fii atent!”

“Aleargă!”

“Ce faci acolo?”

Poate că adultului i se par simple indicații strigate de pe margine. Pentru copil, însă, mesajul poate suna diferit: mă vede. Mă evaluează. Am greșit. L-am dezamăgit.

FRF include explicit în categoria comportamentelor neadecvate jignirea, abuzul verbal, lovirea sau bruscarea propriului copil, agresarea verbală sau fizică a adversarilor și a staff-ului, contestarea permanentă a arbitrilor și conflictele dintre părinți.

Federația le recomandă părinților să susțină copilul fără presiune, să aprecieze efortul și progresul în loc să critice greșelile și, poate cel mai important, să nu lege valoarea copilului de performanța lui sportivă.

Un copil de 8 ani nu joacă finala Champions League

Uneori uităm cât de mici sunt copiii din teren.

U7 înseamnă copii de șase-șapte ani. La vârsta aceea, fotbalul ar trebui să însemne în primul rând mișcare, prieteni, mingi scăpate printre picioare, goluri sărbătorite enorm și greșeli uitate repede.

Un copil poate rata. Poate pierde mingea. Poate avea o zi proastă. Poate să nu fie cel mai bun din echipă. Poate chiar să descopere peste câțiva ani că fotbalul nu este pentru el.

Nimic din toate acestea nu spune cât valorează copilul.

Rolul nostru, ca părinți, nu este să fabricăm performanță cu orice preț. Este să construim acel loc sigur în care copilul știe că poate câștiga sau pierde și tot va veni spre noi după meci fără teamă.

Poate cea mai bună întrebare după meci este foarte simplă

FRF încearcă de ceva vreme să schimbe atmosfera din jurul fotbalului juvenil. În 2025 a lansat programul B.R.A.V.O., construit în jurul ideilor de bucurie, respect, afecțiune, voință și optimism. A introdus și “Silent Day”, o zi în care adulții de pe margine tac, tocmai pentru ca cei mici să poată juca fără indicații și evaluări permanente.

Poate că experimentul acesta ar merita dus și acasă.

După un meci, înainte de analiza ratărilor, pasei greșite sau golului primit, putem încerca o întrebare mult mai simplă:

“Te-ai simțit bine?”

Pentru că un copil care face sport are nevoie de antrenor pentru indicații. De arbitru pentru reguli. De coechipieri cu care să învețe să joace.

De părinte are nevoie pentru altceva.

Să știe că, indiferent ce arată tabela, în tribună este cineva care este de partea lui.