Rezultatele PISA 2025 ne spun din nou ceva greu de ignorat: aproape jumătate dintre adolescenții români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la citire.

Prima reacție este aproape întotdeauna aceeași: copiii nu mai citesc. Stau pe telefoane. Nu mai au răbdare.

Dar eu sunt mamă și, înainte să dau vina pe copii, aș întoarce puțin întrebarea spre noi: ce le dăm să citească?

Pentru că PISA nu verifică dacă un copil știe cine a scris “Amintiri din copilărie” sau dacă poate reproduce comentariul unei opere. Verifică dacă înțelege un text, dacă găsește o informație, dacă o interpretează și dacă o poate folosi.

Și poate că aici avem și noi, adulții, ceva de schimbat.

Îl păstrăm pe Creangă. Dar facem loc și copiilor de azi

Îmi place Creangă și nu cred că literatura clasică trebuie scoasă din școală. Dar mă întreb dacă un copil trebuie să își construiască relația cu lectura prin texte în care se oprește la câteva rânduri ca să întrebe ce înseamnă un cuvânt.

Copilul de astăzi nu mai cunoaște lumea aceea și nici mare parte din vocabularul ei. Sigur, putem spune că așa își îmbogățește vocabularul. Numai că, înainte să-i construim cultura literară, trebuie să construim cititorul.

Eu am făcut alegerea asta cu copiii mei de când erau foarte mici. Cred că cei mai mulți bani cheltuiți pentru ei, după lucrurile de care aveau efectiv nevoie, s-au dus pe cărți.

Și, dacă mă uit acum în biblioteca lor, îmi dau seama că nu avem aproape deloc poveștile clasice cu care am crescut noi. Nu pentru că aș avea ceva împotriva lor. Pur și simplu am căutat mereu altceva.

Am căutat autori contemporani, povești apropiate de lumea lor și cărți cu ilustrații care să-i facă să le ia singuri de pe raft. Când erau foarte mici, înainte să poată citi măcar un cuvânt, stăteau și răsfoiau cărțile lui Eric Carle. Se uitau la imagini, întorceau paginile, reveneau la ele. Pentru ei, cartea a existat înainte de a exista cititul.

Nu am urmărit să îi “pregătesc” pentru ceva și nici să îi învăț să citească mai devreme. Am vrut doar ca o carte să fie pentru ei un obiect firesc, care stă prin casă, se ia în pat, se răsfoiește pe covor și se cere încă o dată seara.

Cred că aici începe cititorul, cu mult înainte să știe să citească.

Programa are nevoie și de lumea copiilor de astăzi

De aceea mi-aș dori să văd mai multă literatură contemporană și în școală.

Avem povești despre școala lor, fricile lor, prieteniile lor, bullying, diferențe, familie, tehnologie și presiunea de a fi acceptat.

Un exemplu foarte bun este seria “Țup”, de Alex Donovici. Țup este o ciocârlie născută fără aripi, iar prin aventurile ei copiii ajung la teme precum acceptarea, diferențele dintre noi, curajul, bullyingul, protejarea mediului, prietenia și alegerile pe care le facem.

Sunt teme care aparțin lumii în care cresc copiii noștri. O lume în care există și presiunea rețelelor sociale, provocări online care pot deveni periculoase, nevoia de a face ce fac ceilalți pentru a fi “cool”, tentația unor comportamente riscante sau a consumului de substanțe doar pentru a fi acceptat într-un grup.

Despre toate acestea avem nevoie să vorbim cu ei. Iar uneori o poveste deschide o conversație pe care un părinte nu știe cum să o înceapă.

Țup este doar un exemplu. Avem “Olguța și un bunic de milioane”, de Alex Moldovan, seria “Detectivii Aerieni”, de Ana Rotea, cărțile lui Carmen Tiderle și multe alte titluri contemporane pe care copiii le pot citi fără senzația că lectura este încă o temă.

Nu în locul clasicilor. Alături de ei.

Ce putem face noi, părinții?

Programa nu o putem schimba mâine. Biblioteca copilului nostru, da.

Putem să îl lăsăm să aleagă. Să citească romane grafice dacă asta îl atrage. Să abandoneze o carte care îl plictisește. Să citim în continuare împreună, chiar dacă știe de mult să citească singur.

Și, mai ales, să nu transformăm fiecare carte într-o temă.

În loc de “Care sunt personajele principale?”, putem întreba: “Tu ce ai fi făcut?”, “Ți s-a întâmplat vreodată asta?”, “Cine te-a enervat cel mai tare?”, “Ți s-a părut corect ce a făcut?”

Acolo începe înțelegerea unui text.

PISA 2025 nu ar trebui să ne lase doar cu procentul copiilor care nu înțeleg suficient ceea ce citesc. Ar trebui să ne facă să ne întrebăm cum îi ajutăm să devină cititori.

Să-l citească și pe Creangă. Dar poate după ce au descoperit că o carte poate vorbi despre ei.

Pentru că înainte să-i cerem unui copil să iubească literatura, trebuie să-i dăm șansa să găsească o carte pe care să o iubească.