În septembrie avem uneori impresia că, odată ce a sunat clopoțelul, copiii trebuie să fie gata. Gata să se trezească devreme, să stea câteva ore la școală, să fie atenți, să-și facă temele, să reînceapă activitățile extrașcolare și să intre rapid în ritmul pe care îl numim, foarte simplu, “program normal”.

Numai că pentru un copil programul acesta nu devine normal peste noapte.

După o vacanță lungă, în care orele de somn s-au schimbat, diminețile au fost mai lente, iar timpul a avut mai puține reguli, revenirea la școală presupune un efort real de adaptare. Chiar și pentru copilul care și-a dorit să înceapă școala. Chiar și pentru cel care își iubește colegii și învățătoarea.

“Dar abia a început școala. Cum să fie deja obosit?”

Am auzit întrebarea aceasta de multe ori. Și cred că am gândit-o și noi, părinții.

În primele zile nu sunt încă multe teme, materia nu este foarte dificilă, iar programul poate părea lejer. Atunci de ce vine copilul acasă epuizat?

Pentru că oboseala nu vine doar din exercițiile de matematică.

Un copil petrece câteva ore într-un mediu în care trebuie să-și controleze permanent comportamentul. Să stea pe scaun când i se cere, să fie atent, să aștepte să-i vină rândul, să urmărească instrucțiuni, să treacă de la o activitate la alta, să-și organizeze lucrurile, să gestioneze zgomotul clasei și să navigheze relațiile cu ceilalți copii.

La toate acestea se adaugă schimbarea programului de somn și, pentru unii copii, emoția reîntâlnirii cu școala sau a intrării într-un colectiv nou.

Așa se face că un copil poate veni acasă după o zi aparent ușoară și să plângă pentru că nu găsește creionul pe care îl vrea. Să se enerveze pentru că mâncarea nu este exact cum și-o imagina. Să se certe cu fratele lui dintr-un motiv absurd.

Nu creionul este neapărat problema.

Poate fi pur și simplu ultima solicitare pe care o mai putea duce în ziua aceea.

Acasă vedem uneori partea pe care copilul a ținut-o sub control la școală

Există copii despre care profesorii spun: “Este minunat, atent, liniștit, nu avem nicio problemă”, iar părintele se întreabă dacă vorbesc despre același copil care, la jumătate de oră după ce ajunge acasă, izbucnește din orice.

Nu înseamnă automat că la școală se preface sau că acasă este răsfățat.

Autoreglarea cere efort. După multe ore în care copilul a respectat reguli, a fost atent la ceilalți și și-a controlat impulsurile, capacitatea lui de a gestiona încă o frustrare poate fi mai mică.

De aceea, primele săptămâni de școală nu sunt momentul în care trebuie neapărat să umplem fiecare după-amiază.

Școală, teme, engleză, înot, dans, pian, apoi repede acasă, baie și somn. Iar a doua zi o luăm de la capăt.

Uneori programul copilului ajunge să fie mai aglomerat decât al unui adult.

O oră în care “nu face nimic” nu este o oră pierdută

Mi se pare că am ajuns să ne temem foarte tare de timpul neorganizat al copiilor. Dacă are o după-amiază liberă, parcă ar trebui să găsim imediat ceva “util”.

Dar după școală, copilul poate avea nevoie exact de acel timp.

Să mănânce. Să se întindă puțin. Să se joace. Să construiască ceva. Să citească. Să se uite pe geam. Să vorbească sau, dimpotrivă, să nu aibă chef să ne povestească imediat ce a făcut la școală.

Nu fiecare minut trebuie transformat într-o oportunitate de învățare.

Joaca liberă și timpul de odihnă fac parte din viața unui copil, iar Academia Americană de Pediatrie subliniază rolul jocului în dezvoltarea cognitivă, socială, emoțională și în capacitatea copiilor de a gestiona stresul.

Și somnul merită protejat

Odată cu începerea școlii, ora de trezire se schimbă brusc în multe familii. Dacă ora de culcare rămâne însă cea din vacanță, copilul începe să acumuleze oboseală.

Recomandările American Academy of Sleep Medicine, susținute și de American Academy of Pediatrics, sunt de 9-12 ore de somn pe zi pentru copiii între 6 și 12 ani și 8-10 ore pentru adolescenții între 13 și 18 ani.

Asta înseamnă că, pentru un copil care se trezește la 6:30, ora la care adoarme contează mai mult decât reușita de a termina încă o fișă.

Somnul insuficient se poate vedea prin somnolență, dar la copii poate apărea și sub forma iritabilității, a dificultăților de concentrare sau a problemelor de comportament.

Nu trebuie recuperată școala în prima săptămână

Mai există o tentație la început de an: să pornim tare.

Să reluăm suplimentar matematica pentru că “a uitat în vacanță”, să facem fișe ca să intre în ritm, să începem meditațiile, să stabilim din prima zi toate activitățile și să ne asigurăm că anul acesta copilul va fi mai organizat.

Dar școala este un maraton foarte lung.

Septembrie nu trebuie câștigat.

Un copil care are nevoie de câteva săptămâni pentru a se obișnui din nou cu trezitul dimineața, cu programul, cu temele și cu ritmul clasei nu pornește cu un dezavantaj. Se adaptează.

Putem crește treptat solicitările și putem observa copilul pe care îl avem în față, nu programul ideal pe care l-am construit pentru el.

La ce putem fi atenți în septembrie

Mai important decât să verificăm dacă “a intrat în ritm” este să vedem cum intră în acel ritm.

Doarme suficient? Mănâncă? Mai are chef să se joace? Povestește despre colegi? Pare permanent iritat? Îl doare frecvent burta înainte de școală? Spune tot mai des că nu vrea să meargă? Are dificultăți mari de adormire? Plânge mult? O teamă legată de școală începe să îi afecteze viața de zi cu zi?

O perioadă de acomodare este firească. Dacă însă starea copilului este intensă, persistă sau se agravează și începe să interfereze cu somnul, mersul la școală, relațiile ori activitățile obișnuite, merită discutat cu medicul copilului sau cu un psiholog.

Nu orice dimineață grea înseamnă anxietate și nu orice criză de după școală ascunde o problemă. Uneori avem pur și simplu în față un copil obosit care încearcă să se obișnuiască din nou cu un program solicitant.

Poate că în septembrie întrebarea nu trebuie să fie “Cum îl fac să intre mai repede în ritm?”, ci “De ce are nevoie ca să intre în ritmul lui?”

Anul școlar abia a început. Avem timp.