Zilele trecute scriam despre rezultatele PISA 2025 și despre faptul că aproape jumătate dintre adolescenții români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la citire.

Și mi-a rămas în minte o întrebare: noi, adulții, cât mai citim?

În Singapore, lectura este tratată de ani buni ca un proiect de comunitate. National Reading Movement a pornit în 2016 cu un mesaj foarte simplu: “Read More. Read Widely. Read Together”. Citește mai mult. Citește lucruri diferite. Citește împreună cu ceilalți. În 2026, inițiativa a fost extinsă prin ReadSG, un program pe mai mulți ani care încearcă să facă din citit un obicei pentru întreaga viață.

Mi-a plăcut mai ales partea cu “împreună”.

Pentru că vorbim mult despre cum să-i facem pe copii să citească. Le cumpărăm cărți, facem liste de lectură, negociem timpul petrecut pe telefon și ne îngrijorăm când cartea rămâne neatinsă pe noptieră.

Dar cât de des ne văd pe noi cu o carte în mână?

Cititul nu trebuie să fie încă o obligație

Poate că una dintre ideile pe care le putem împrumuta de la Singapore este tocmai asta: să scoatem puțin lectura din zona de “trebuie”.

Să citim 15 minute. Să lăsăm telefonul și să luăm cartea. Să abandonăm fără vinovăție un roman care nu ne place și să căutăm altul.

Și să vorbim despre ce citim.

Singapore încurajează inclusiv formarea cluburilor de carte și pune la dispoziție resurse pentru oamenii care vor să creeze astfel de comunități.

Și atunci mi-a venit o idee.

Facem un club de lectură al Tribului?

Unul pentru noi, adulții.

Mi-ar plăcea să ne întâlnim o dată pe lună, cu o carte citită și o cafea în față. Fără analiză literară, fără întrebarea “ce a vrut să spună autorul?”, fără să verificăm dacă toată lumea a ajuns la ultima pagină.

Citim pentru plăcerea noastră și apoi vorbim.

Putem alege împreună cărțile. Literatură contemporană, psihologie, parenting, memorii, poate din când în când câte un titlu pe care nu l-am fi ales singuri.

Și dacă într-o lună n-ai terminat cartea, vii oricum.

Mi-ar plăcea ca ai noștri copii să crească într-o casă în care cărțile nu sunt doar “pentru școală”. Să ne vadă citind pe canapea, în vacanță, înainte de culcare. Să audă adulți vorbind despre o carte care le-a plăcut.

Pentru că putem cumpăra o bibliotecă întreagă unui copil. Dar probabil că una dintre cele mai puternice invitații la lectură rămâne foarte simplă: să ne vadă pe noi citind.

Așa că întrebarea este serioasă:

Dacă Tribul Părinților ar avea un club de lectură pentru adulți, cu o întâlnire pe lună, cine ar veni?